Proiect Educațional realizat in colaborare cu Asociația Gaspar, Baltasar & Melchior, www.piscu.ro, care are ca scop promovarea conceptului de educație prin patrimoniu.
În luna noiembrie 2015 au fost realizate acțiuni de prezentare și familiarizare a elevilor cu noțiunea de patrimoniu cultural și cu cele mai comune meșteșuguri: olărit, țesut, fierărit, acțiuni care se vor continua pe tot parcursului anului școlar 2015-2016.
Author: Andrei
Colegiul Național „Octav Onicescu“, pentru a doua oară ȘCOALĂ EUROPEANĂ
Colegiul Național „Octav Onicescu“ a fost declarat câștigător, pentru a doua oară consecutiv, în cadrul competiției naționale ȘCOALĂ EUROPEANĂ 2015, clasându-se pe locul 14 național și pe locul 1 la nivelul Capitalei, cu un total de 177 de puncte, la 10 puncte față de locul 1 național. Competiția națională în care colegiul s-a evidențiat este sprijinită de Parlamentul European, de Guvernul și de Parlamentul României și constă în evaluarea calității și a coerenței managementului școlii, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene îl au asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii. La competiția din acest an, care a fost foarte dură, criteriile de selecție fiind foarte exigente, au participat 117 unități de învățământ din România, dintre care doar 60 au fost declarate câștigătoare. Certificatul este obținut în contextul susținerii de către Uniunea Europeană a programelor din domeniul educației și conferă colegiului recunoaștere și prestigiu în cadrul comunității educaționale. Odată obținut, certificatul de ȘCOALĂ EUROPEANĂ este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul.Doamna director al Colegiului Național „Octav Onicescu“ , prof. dr. Grațianu Marcela, și delegația școlii au participat la festivitatea de premiere desfăşurată în data de 16 iunie 2015 la Palatul Parlamentului.
Gala Şefilor de Promoţie din Licee 2015
Pe data de 15 iunie 2015, Primăria Capitalei, prin Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret – PROEDUS, a acordat diploma IN HONORIS, elevilor bucureşteni cu rezultate deosebite la învăţătură, în cadrul Galei de Premiere a Şefilor de Promoţie din liceu.
Astfel, 116 elevi, care au avut rezultate excepţionale pe parcursul celor patru ani de liceu, au primit cea mai mare distincţie oferită de Primăria Muncipala, diploma IN HONORIS. Diploma reprezintă o recunoaştere a performanţei şi al efortului pe care aceşti elevi l-au făcut de-a lungul anilor de liceu.
Evenimentul a avut loc în cadrul Aula Bibliotecii Centrale a Facultăţii de Drept din Bucuresti. Toţi Şefi de Promoţie, onoraţi in cadrul evenimentului, au primit o tabăra, in regim de gratuitate, în vara anului 2016.
Reprezentantul Colegiului Naţional “Octav Onicescu” a fost fosta noastră elevă Dana Voicu, care a fost eleva colegiului nostru în anii 2011-2015.
[wowslider id=”5″]
Bacalaureat 2015
Consultaţi avizierul şcolii, secţiunea Bacalaureat 2015 ,unde se află afişată programarea pe zile şi săli a candidaţilor la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română , din cadrul examenului de bacalaureat , sesiunea iunie-iulie 2015.
Târg de ofertă educațională 2015
Vizitați standul colegiului la Târgul de Ofertă Educațională dedicat elevilor claselor a VII-a și a VIII-a organizat de Primăria Capitalei, în perioada 12-15 Mai, la Palatul Copiilor.
VĂ AȘTEPTĂM!