În săptămâna 13-19 mai, se desfășoară în Colegiul Național ”Octav Onicescu” proiectul ”Campania globală pentru educație”. Proiectul propune discutatea accesului la educație la toate nivelurile și le propune elevilor să identifice măsuri concrete care ar putea fi luate pentru ca acest drept fundamental să fie respectat.
Proiecte Educaționale
Proiect Civitas -„Fii tu insuți!”
A doua sesiune de formare – 14.11.2017
A treia sesiune de formare- 21.11.2017
5 octombrie 2017 – Atelier de propunere proiecte și activități non-formale, cu ocazia European Heritage Days
De Ziua Mondială a Cadrelor Didactice, celebrată în fiecare an la data de 5 octombrie, a fost organizat la CNR- UNESCO un atelier de prezentare de proiecte și de activități non-formale UNESCO, în domeniul educației.
Au participat profesori și elevi din învățământul preuniversitar din București și din țară: Colegiul Național „Octav Onicescu” București, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” București, Colegiul Național „Al.I.Cuza” Ploiești, Școala „N.Romanescu” Craiova, Școala Centrală București, Școala Specială nr.4 București, Școala „Petre Ispirescu” București, Școala „N.Titulescu” Ploiești.
World Heritage in Young Hearts presupune lucrul cu instrumente și resurse oferite de UNESCO în domeniul promovării și salvgardării patrimoniului mondial și a celui național. Atelierul se adresează cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pentru toate nivelurile de formare.
Obiectiv final:
-realizarea unui set de resurse ce vor putea fi puse la dispoziția profesorilor pentru a fi prelucrate în cadrul orelor de dirigenție, de istorie, arte plastice, literatura română, limbi straine, precum și conturarea unui manual on-line și a unui curs opțional pentru nivelul liceu – clase cu profil uman, bazat pe kit-ul pentru profesori al UNESCO și pe alte resurse puse la dispoziție de acesta.
Din partea colegiului, la atelier au participat profesori și elevi ai claselor a XI-a A și a XI-a F.
27 SEPTEMBRIE, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A TURISMULUI
La data de 27 septembrie, întreg mapamondul a sărbătorit Ziua Internațională a Turismului. Alături de patru licee bucureștene, Colegiul Economic ,,Viilor”, Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu”, Colegiul Național „Octav Onicescu”, Colegiul Tehnic „Carol I”, Centrul de Informare Europe Direct București a organizat în Parcul Herăstrău o activitate de tip ,,treasure hunt”, în care elevii, însoțiți de profesori și de voluntarii Europe Direct București, au avut misiunea de a identifica anumite obiective-cheie din parc. Activitatea a urmărit să contribuie la
creșterea gradului de conștientizare asupra rolului turismului din Europa în
avangarda soluțiilor inovatoare. Detalii AICI
Competiția Națională de Educație Financiară
În perioada 24 aprilie 2017 – 28 mai 2017, Junior Achievement România desfășoară „Competiția Națională Bani pentru școala ta™”, prin care licee precum COLEGIUL NATIONAL OCTAV ONICESCU din Bucuresti, BUCURESTI pot obține finanțări de până la 10.000 de euro dacă susținătorii acestora urmează un modul de educație financiară (BaniIQ™) și unul de educație economică (Baniipenet™).
Cum funcționează?
Susținătorii instituției de învățământ (elevi, alumni, profesori, părinți și alți susținători care au împlinit 15 ani) urmează gratuit 2 module online: BaniIQ™ – educație financiară și Baniipenet™ – educație e-commerce. Pentru finalizarea oricăruia dintre cele 2 cursuri, fiecare susținător obține o diplomă de participare, iar școala primește 1 EUROpunct.
Ce este nou?
La ediția curentă sunt oferite 4 premii:
- un premiu mare, de până la 10.000 EUR prin transformarea EUROpunctelor în EUR și
- 3 premii mici, de 1.000 EUR primelor 3 instituții de învățământ care acumulează 1.000 EUROpuncte din momentul începerii competiției.
Regulamentul competiției este disponibil la www.banipentruscoalata.ro/regulament.pdf. Kitul cu imagini pentru comunicarea competiției poate fi descărcat de aici. Câștigătorii edițiilor anterioare, precum și detalii suplimentare sunt disponibile pe pagina competiției, www.banipentruscoalata.ro.
Succes!
Echipa Bani pentru școala ta
Copyright © 2017 JA Romania, All rights reserved.